miercuri, 24 februarie 2010

Mamele surogat si maternitatea

Progresele medicinei au făcut posibil ca şi femeile care nu pot naşte copii să fie mame, dacă nu biologice măcar genetice. Există şi familii bogate care apelează la aceste „minuni alte tehnicii moderne” nu pentru că femeia nu ar putea să nască, ci pentru că nu vrea să treacă prin chinurile sarcinii sau să-şi pună în pericol silueta, ceea ce e de preferat şi pentru partenerul ei.

Au apărut destule filme care arată problemele legate de aceste cazuri, şi anume că o mamă surogat se ataşează uneori de fătul pe care îl poartă în pântece, chiar dacă nu este copilul său dpdv genetic. Contractele pot fi respectate, dar dramele rămân.

Mă întreb ce se întâmplă într-o astfel de familie bogată odată ce copilul este născut. Mama genetică nu are lapte (pentru că nu a rămas vreodată însărcinată) deci copilul va fi alăptat artificial sau de o doică. Această practică a alăptării de către doică e foarte veche şi în anumite culturi doica este considerată un fel de a doua mamă. Presupun mai departe că o femeie din această clasă socială înaltă nu va renunţa la cariera sau preocupările sale odată cu venirea pe lume a copilului, de care se va ocupa un babysitter. Se mai practică în unele familii şi trimiterea copilului la o şcoală bună dar îndepărtată (pe vremuri la pension sau mânăstire) de unde se întoarce rar acasă. Şi atunci mă întreb unde poate interveni, în povestea asta, instinctul matern?

Dacă un copil nu este adus pe lume de o femeie, nu este alăptat, îngrijit şi educat de ea, ci poartă doar moştenirea sa genetică, atunci ea nu este o mamă ci…un al doilea tată. Nu ştiu dacă există destule cazuri deocamdată pentru a se face o cercetare cu privire la relaţia mamă-copil de acest tip, dar ipoteza mea este că femeile respective nu se ataşează la fel de mult de copil ca o mamă de tip tradiţional.

În Brave New World, nuvela SF a lui Huxley, era de neconceput ca o femeie să fie mamă. Statul se ocupă de tot, de la „producţia” de copii în eprubetă până la condiţionarea lor ce urma să îi facă cetăţeni de un tip sau altul. Când una dintre ele nimereşte în mijlocul „sălbaticilor” şi naşte un copil pe care îl creşte singură, ea este singura femeie din acea societate care are sentimente materne faţă de fiul ei.

În anumite triburi izolate, nu se ştie legătura dintre sex şi naşterea copiilor, de aceea nici nu există sentimentul patern, copilul este doar al mamei. În cultura noastră modernă, relaţia tată-copil este puternică pentru că taţii ştiu că acei copii sunt urmaşii lor; dar nu la fel de strânsă ca legătura dintre mamă şi copil, tocmai pentru că mama este intim legată de făt şi are un rol mai mare în creşterea ulterioară a copilului. Astfel că sunt mai multe cazuri de bărbaţi decât femei care îşi părăsesc familia (eventual pentru a întemeia alta), de bărbaţi care abuzează de copiii lor etc. Sunt oare femeile care au devenit doar genetic mame predispuse la un astfel de comportament mai des întâlnit la bărbaţi? Ar fi interesant de studiat asta.

Să fie această formă de egalitate de gen viitorul, ca în Minunata Lume Nouă, dacă se vor păstra diferenţele dintre clase sociale ce fac posibilă plătirea mamelor surogat? Da sau nu, e greu să stabilim dacă e bine/rău. Pe de o parte, sunt sigură că unele femei îşi doresc o astfel de maternitate facilă, care le acordă mai multă libertate, pe de altă parte acest "aranjament" nu e natural, cu toate consecinţele care derivă.

43 de comentarii:

  1. da, ai sesizat corect, acesta va fi viitorul. nu mi se pare ca suna rau.

    astazi exista un conflict intre femeie si mama, asa cum sustine Elisabeth Badinter. tendinta asta acutala a discursului naturalist, care vine dinspre America, vrea sa impuna un nou statut femeii: cea de mama care neaparat alapteaza si se ocupa in primul rand de copii. astfel femeile devin frustrate, li se baga in cap ca daca n-au copii sunt denaturate. astfel iese din ecuatie responsabilitatea tatalui. copilul nu e doar responsabilitatea mamei ci si a tatalui. amandoi sunt responsabili in egala masura pentru progenituri daca au hotarat sa se multiplice.

    uite iti dau un link ca sa vezi o recenzie a cartii despre care vorbesc: http://atelier.liternet.ro/articol/8913/Matei-Visniec/Ideologia-mamei-perfecte.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu aceasta critica feminista. Nu stiu daca viitorul este ecologist sau nu, dar referitor la egalitatea de gen, impartirea sarcinilor casnice a creat un conflict intre femei si barbati (dupa ce femeile s-au angajat) care a fost "rezolvat" de angajarea altei...femei in casa, in familiile care isi permit. In acelasi fel, folosirea mamelor surogat nu este tocmai o forma de emancipare ci de pastrare a inegalitatilor intre clase sociale, in opinia mea.
    Si pt mine ar fi mult mai usor sa apelez la "serviciile" unei mame surogat daca ar fi posibil, dar mi se pare ca folosirea uterului unei femei ca incubator e oarecum analoaga cu prostitutia, in sensul ca ea si-ar folosi sexualitatea pentru bani.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vecina, eu, de exemplu, nu cred ca as recurge la o mama surogat din foooaaarte multe motive. dar un incubator intr-un laborator nu strica pentru femeile care nu pot avea copii sau pentru cele care nu vor sa-i faca personal. femeia nu este acelasi lucru cu uterul ei. ea nu e obligata sa faca copii, decat daca doreste.

    cat despre inegalitati intre clase sociale, nu stiu, dar cred ca mama surogat face un act asumat, n-o exploateaza nimeni, iar a face un copil nu inseamna a face prostituie satisfacand placeri carnale ale unora, ci a da viata unui om, ceea ce mi se pare diferit, chiar daca e pe bani.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ma refeream la femeile care nu pot avea copii ci la cele care aleg sa ii nasca alta femeie. Am impresia ca doar femeia bogata nu e acelasi lucru cu uterul ei, pe cand cea care ar fi mama surogat pentru bani, este - in America de obicei aceste femei sunt imigrante, din cate stiu.
    Nu le obliga nimeni sa faca asta, dar nici pe saracii din lumea a treia nu-i obliga cineva sa-si vanda cate un rinichi, nu-i asa? Si prostitutia poate fi tot un act asumat, dar e muuult mai frecventa in clasele de jos si tarile sarace. Poate comparatia mea e fortata, dar mama surogat nu ofera placeri carnale, in schimb o scuteste pe mama genetica de neplaceri carnale...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu te referi la "Brave New World" a lui Huxley?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai dreptate, Daniela, Welles e alt scriitor de nuvele SF, cred ca am facut o conexiune de genul viitor - "masina timpului". Merci!

    RăspundețiȘtergere
  7. As dori sa fac ceva corectare in comunicarea care este scrisa,
    am telefonat la o clinica din Ucraina numita Biotexcom care mi-a raspuns la intrebarile puse:
    1)Ca cuplul sa poata sa se adreseze la o mama surogat e nucesar sa fie o multime de confirmari de la medici care confirma ca doamna nu poate purta sarcina (adica dupa lege e interzis sa se faca o astfel de procedura doamnei care pur si simplu nu doreste sa poarte sarcina ca sa nu piarda frumusetea corpului)
    2) Daca e necesar sa fie si ovule donate (tot e necesar sa se prezinte o multime de confirmari ca doamna nu are ovule proproii)
    3) Cuplul trebue sa fie casatorit
    4) E obligatoriu sau sperma sau ovulele sa fie a cuplului
    5) In certificatul de nastere sunt inscrisi numai parintii genetici (adica cuplul care sa adresat dupa acest program) mama purtatoare nu este inscrisa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu am scris aici mai mult o opinie decat informatii. Este interesant ca in Ucraina exista deja o legislatie in acest domeniu, pe cand in Romania trebuie sa-ti infiezi propriul copil de la mama purtatoare. Presupun ca regulile difera de la o tara la alta. Am cateva observatii si nelamuriri:
    1. Aceste confirmari (care limiteaza accesul la mame-surogat) intr-o tara ca a noastra se pot cumpara fara prea multe probleme. Presupun ca si in alte parti.
    2. Daca femeia a trecut de menopauza i se mai da acest drept, cu toate ca ar fi putut naste mai devreme? Multe femei isi doresc sa aiba un copil cand e prea tarziu.
    3. Necesitatea casatoriei mi se pare absurda. Poate o femeie are ovule proprii si vrea sa apeleze la sperma unui donator, pt ca e lesbiana si nu i se da dreptul la casatorie. Acelasi lucru e valabil pentru barbati.
    4. Daca in cuplu doar femeia este mama genetica, sotul este obligat sa accepte paternitatea? Si invers.
    5. Mi se pare normal ca mama purtatoare nu este inscrisa in certificatul de nastere.
    Vad pe site-ul lor ca au ajutat o femeie la 66 de ani sa nasca, pentru ca era singura si nu ii puteau oferi programul de surogat. Si ca ajuta oamenii sa-si gaseasca mame surogat in functie de cum arata sau de credinte religioase (si care cel putin un copil al lor)...Mi se mai pare ciudat si ca dau multe date (inclusiv poze) despre donatoarele de ovule si donatorii de sperma. Asta imi aminteste de filmul Starbuck. Bine macar ca li se ofera mamelor surogat consiliere psihologica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care cel putin AU un copil al lor, vream sa zic

      Ștergere
  9. Buna,
    In Ucraina dupa cum am inteles de multi ani maternitatea surogat cit si donarea de ovule e o procedura absolut legala din aceasta cauza Ucraina si se socoate centrul de maternitate surogat si ovule donate. Chiar am gasit niste articole unde era scris ca Ucraina vinde ovule in restul tarilor ca Spania, Grecia si alte tari unde e permisa astfel de procedura dar cu ovule congelate sanse practic nu sunt,Ucraina foloseste numai ovule proaspete din acea cauza si rezultatele pozitive sunt cu mult mai mari decit in alte tari unde se folosesc numai cele congelate.
    Am mai telefonat odata la clinica Biotexcom si am primit raspunsurile care le-ai pus mai sus:
    1) In afara de confirmare de la medic toate doamnele sau domnisoarele care doresc sa primeasca o mama surogat, vor fi examinate si de medicii clinicii.
    2) Dupa menopauza nu e nici o problema de a fi mama, e nevoie numai de ovule donate si de sperma sotului. Dupa cum am inteles majoritate doamnelor care se adreseaza sunt cu o virsta de peste 40, 50 si chiar 60 de ani.
    3) Daca e nevoie de donare fara maternitate (casatoria nu e necesara). E necesar sa fie casatoriti numai in cazul cind apeleaza maternitate surogat
    4) In orce caz dupa nastere numai parintii sunt inscrisi in certificatul de casatorie (adica cuplul care sa adresat dupa program si nu importa ai cui era materialul biologic)
    5) Mama purtatoare nici nu vede copilul dupa nastere, imediat il primeste cuplul romin.
    6) Pozele se afiseaza numai cu acordul donatorilor.

    Mai mule date si informatii voi oferi dupa ce vin din Kiev, plec la ei pentru un program de maternitate surogat, dar daca mai aveti ce intreba voi fi bucuroasa sa va ajut fiinca comunic cu ei destul de des, din zi in zi am tot mai multe intrebari si sunt nevoita sa le telefonezi si sa primesc la ele raspunsuri. E cam greu sa fac acest pas, dar nu am incotro si este unica sansa sa fiu mama si sotul sa aiba bucuria de paternitate. Sincer va spun sunteti primii cu care am putut sa ma impart cu soarta mea trista de a nu avea un copil pe cale naturala.
    Va multumesc mult ca am putut sa ma impartasesc, acum este mai usor pe suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru informații utile. Maternitatea surogat este un subiect de discuții contradictoriu. Sa va spun parerea femeii, care stie ce asta e sa vrei din tot sufletul un copil si sa nu poti da nasterea acestuia, ca maternitatea surogat este unica santa pentru acele femei (printre care sunt si eu)care din anumite cauze nu pot da nasterea copilului pe calea naturala. Am ramas insarcinata, totul mergea bine, la a 7 luna a sarcini am nascut o fetita, care n-a supravețuit. Am avut soc hemoragic si din cauza unei greseli medicale, am ramas fara 75 % din uter. Si sungura sansa pentru mine a fost gasirea unei femei care o sa poarte copilul meu si nu conteaza faptul ca eu n-o sa port acest copil, noi cu sotul oricum o sa –l iubim, fiindca e al nostru (materialul biologic e al meu si al sotului). Nu am vrut sa trecem prin aceasta procedura aici în Romania. Deoarece mama copilului, nascut cu ajutorul tehnicilor reproductive se socoate mama surogat si tatal biologic. Numai prin adoptia eu puteam sa devin mama acestui copil. Dar exista si riscul ca dupa 9 luni de sarcina mama surogat sa se ataseze de copil si sa-si lase copilul. Si legea in acest caz e de partea ei. De aceea noi am vrut sa trecem programul maternitatea surogat in tara unde aceasta este legalizata. Am citit despre aceasta clinica Biotexcom din Kiev pe Net, am avut niste întrebari si ma bucur, ca ne-ati lamurit. Dupa cele citite noi am contactat cu reprezentatii clinicii. Am vrut sa programam vizita, dar din pacate, au spus sa asteptam o luna, ca au un rând mare. Iar noi tare am vrut in timpul concediului sa ajungem la Kiev,macar sa nimerim la prima vizita. Noi am ajuns acolo pe neasteptate. Ne bucuram ca nu ne-au refuzat si ne-a primit medicul-specialist.N-am avut probleme cu comunicare, deoarece au si traducatori de romana.Acum ne-am întors din Kiev de la prima ecografia bebeului nostru! E minunat! Speram ca o sa se nasca un copilas sanatos! Ii multumim pe specialistii acestei clinici pentru ajutor acordat!

      Ștergere
    2. buna ziua....In cazul in care aveti putin timp liber mi-ar fii de folos niste sfaturi de la dvs in urma experientei pe care ati avut-o la biotexcom.....adresa mea de mail adrian.radu45@yahoo.com multumesc mult

      Ștergere
  10. Si eu va multumesc pentru informatiile pe care le-ati adaugat aici si care vor fi de folos altor persoane care vor citi articolul si comentariile! Sper sa fie totul bine in experienta dvs :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Vreau sa povestesc despre povestrea mea....La 25 de ani eu am ramas însarcinata, în urma unui avort spontan la 4 luni am avut hemoragie abundenta. Doctorii 3 zile au luptat pentru viata mea si n-au avut alta soluție, decât sa mi faca histerectomie. A fost un mare soc pentru mine, cand am iesit din anestezie, am simtiți oribil. Eu mi-am dat seama ca am pierdut bebe-ul si uterul si niciodata n-o sa pot sa am copii. Nu stiu cum am trecut prin aceasta perioada grea din viata, numai datorita familiei si sotului n-am iesit din minti. Eu putin cu putin mi-am revenit. Sotul avea grija de mine. La clinica ginecologul meu mi-a spus ca unica sansa sa am copii proprii este închirierea uterului unei femei, care ar fi de acord sa-mi poarta 9 luni copilul nostru.De la început nu puteam sa ma împac cu acesta ideia, dar m-am gandit daca star-urile pot sa apeleze la mama surogat si pot sa aiba copii proprii, de ce nu putem noi. Dar problema consta in gasirea mamei surogat. La cine sa apelam, pe unde sa cautam aceasta femeie, prin anunturi, pe Net? E riscant sa apelez la mama surogat aici in Romania, deoarece nu exista baza legislativa pentru aceasta procedura in Romania. Noi nu stiam ce sa facem….întelegeam insa ca procedura nasterii copiluilui implica si mari cheltuieli financiare. In acest timp nu prea dispuneam de bani. Si odata vorbind cu mama –soacra, ea mi-a propus: «Poate eu o sa incerc sa fiu mama purtatoare si o sa nasc pentru voi un сopilas. O sa fie cea mai buna bucurie pentru mine» Eu stiam ca soacra mea este o femeie extraordinara cu suflet mare, dar nici nu închipuiam ca sa fie de acord sa fie mama purtatoare pentru noi. Nici nu știu ce sa fac....Cineva poate sa mi da un sfat....E bine și moral sa ai ca mama purtatoare pe soacra sau nu? Ajutati-mi sa iau o hotarâre corecta.



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta este o decizie pe care trebuie sa o iei impreuna cu sotul si soacra, bineinteles. Tot ce pot sa spun este ca acest aranjament nu e o noutate pt cei care nu isi permit cheltuielile cu o mama purtatoare straina (exista cateva cazuri in SUA, cel putin).
      Bunica va fi oricum atasata de nepot si se va implica in cresterea lui, deci nu vad o problema in asta; este si o parte a ADN-ului ei (din partea tatalui) la copil. Mai mult, ea nu ar face nimic care sa puna in primejdie sarcina, cum ar fi sa se drogheze, ceea ce nu poti controla in cazul alteia.
      Cred ca aspectele morale sunt legate de plata catre o femeie pentru a te folosi de uterul ei, dar in cazul vostru nu ar fi vorba de asa ceva. Singurul dezavantaj este ca in fata legii actuale din Romania copilul va fi al ei, deci va trebui sa-l infiezi. In acest caz, trebuie sa ai incredere ca ea va fi de acord. Succes!

      Ștergere
  12. Buna ziua! si eu am probleme in a aduce pe lume un copil, am pierdut deja trei sarcini si am o boala hematologica care imi provoaca pierderea sarcinilor.Pentru dna care a spus ca a apelat la clinica Biotexcom as vrea daca se poate sa mai comunice daca a avut succes si cum s-au desfasurat lucrurile pe parcurs pana la nasterea bebelusului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Referitor la programul mama surogat la Biotexcom si etapele ei….Noi am optat pentru programul maternitatea surogat cu ovule proprii... La prima vizita am avut consultatie la medicul specialist si am semnat contractul. Am avut de facut analize si spermograma. Toate analizele au intrat in costul contractului. Costul acestei programe de mama surogat cu mai multe incercari a fost de 27.900 de euro. Cum stiu, acum costul acestei programe este de 29 900 euro. Dar este si programul cu o incercare FIV, care costa 24000 euro. In costul programului nu sunt incluse cheltuielile de transport pana la Kiev. Alimentatia, cazarea, si servicii medicale sunt suportate de clinica. Eu am fost stimulata hormonal pentru prelevarea ovulelor. La a doua vizita la clinica am avut pick –up - prelevarea ovulelor de la mine si a spermei de la sotul. Aspiratia ovulelor se face sub anestezie. In aceeasi zi se efectueaza fecundarea in vitro. Embriotransferul in uterul mamei purtatoare a avut loc in ziua a 5-ea. Am asteptat 2 saptamani dupa ebriotransfer ca sa aflam rezultatul analizei Beta HCG. Achitarea contracului se face in cinci transe. Medicii si personalul clinicii sunt foarte amabili.

      Ștergere
    2. Multumim mult pentru completari!

      Ștergere
  13. Am citit tot ce e scris despre Biotexcom....Eu am nevoie de mama surogat deoarece starea mea de sanatate nu mi permite sa port si sa nasc copilas pe cale naturala... Eu nu prea am inteles despre programul mama surogat cu mai multe incercari... Asta sa inteleg ca daca nu se primeste din prima se mai ofera alta incercare...fara sa platesti bani in plus...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris un articol mai nou pe aceasta tema, sper sa te ajute http://vecinadeblog.blogspot.ro/2014/03/reproducerea-umana-asistata.html

      Ștergere
  14. Vrei să-și vândă rinichi sau alte organe, dacă da, se aplică pentru o vânzare astăzi și vi se va da satisfacția maximă de care aveți nevoie să mă contactați prin e-mail: oriafohospital@outlook.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Maternitatea, sarcina si nasterea sunt experiente extrem de complexe si speram ca legiferarea acestor practici se va face de catre persoane avizate care au experienta vasta in reproducerea asistata, psihologie si drept. O astfel de procedura are implicatii serioase si afecteaza atat viata mamei surogat cat si a mamei genetice. Copiii care iau viata pe aceasta cale se pot confrunta si ei cu problemele lor, similare celor care au fost adoptati. Informarea este calea cea mai buna pentru a trece cu succes printr-o astfel de situatie, ca in orice alta situatie legata de maternitate si parenting.

    RăspundețiȘtergere
  16. Suntem in 2017 si mama surogat este cea mai intrebata varianta pentru cuplurile infertile.
    Sa judecam sau sa sustinem???

    RăspundețiȘtergere
  17. Consider o adevarata revolutie in meicina fiv cu ovule donate si mama surogat..Nu poti sa judeci daca nu stii cum sa lupti cu infertiliatatea.Aceste metode sunt adevarate sanse pentru cuplurile care au problema in a concepe un copil.Apelind la aceste metode ei pot cunoaste ce inseamna fericirea de a fi parinte.Nu cred ca este cazul de judecat ,ci din contra de a sustine si incuraja.Imi pare rau ca la noi legea asa si se prafuieste de ici pe colo.De ce sa nu facem astfel de proceduri si la noi?Asa mergem acolo unde suntem intelesi,tratati si intelesi.

    RăspundețiȘtergere
  18. Parca ar fi din domeniul SFI.Copii contopiti in incubatoe,mame care sunt doar niste incubatoare.Probabil cu vreo 60 ani in urma isi faceau cruce daca auzeau asa ceva.Nici nu stiu daca sa sprijin sa sa critic aceste asa zise revolutii in medicina.Nu doresc sa critic deoarece am 3 copii si sunt implinita.Nu stiu cum e sa nu poti avea copii.dar stiu ca daca nu ias fi putut avea as fi o disperata.De asta probabil totusi voi sprijini,deoarece sunt adevarate sanse pentru unii de a deveni parinti

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu inteleg ce inseamna ICSI?? Adica barbatul meu nu poate face copii???

    RăspundețiȘtergere
  20. Menirea femeei sa faca copii si sa ingrijeasca familia, daca nu poate apoi singura clar lucru ca ori adopteaza ori mama purtatoare ca astfel se pierde menirea ei pe pamant

    RăspundețiȘtergere
  21. Sigur că mama surogat se atașează de copil, chiar dacă este instruită să nu se atașeze. E imposibil să porți un copil sub inimă și să nu îl iubești.
    Nu sunt ele unicile care au contact cu acel copil. Se atașeză și educatoarea de la grădi, și profesorii de la școală.
    Nimeni nu impune femeile să devină mame surogat. Ele se oferă de bunăvoie.

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu știu dacă anume silueta este acea care convinge o femeie să apeleze la o mamă surogat. Poate și sunt câteva cazuri, unul la o mie.
    Să privim la tinerii noștri, câte cupluri infertile avem? Oare să fie asta un moft? Eu cred că e o durere imensă pentru multe familii, care nu se pot bucura de prezența junui copil în viața lor!
    Să vă ferească Dumnezeu de această pedeapsă, pe ăștia care spuneți că femeile apelează la o mamă surogat pentru a nu-și afecta silueta!

    RăspundețiȘtergere
  23. Stimate autor, sigur nu ești femeie!
    O femeie apelează la o mamă purtătoare din motive de sănătate. Ar trebui de văzut acest lucru ca o soluție și nu ca o problemă. De unde știi că acest copil nu va fi fericit și nu i se va acorda atenție și un loc potrivit în familie? Prea multe „știi” defapt presupui și te ții de ceea ce îți pare, insistând că așa e adevărat.
    Nu e nimic perfect pe lumea asta, nici familii perfecte. Câți copiii născuți de mama biologică ajung să sufere... Aici oare care ar fi motivul? Doar l-a născut maică-sa, care este o bețivancă șomeră.
    Cred că sunt multe alte lucruri mai grele, care chiar merită criticate!

    RăspundețiȘtergere
  24. La BioTexCom e imposibil să te adresezi după o mamă surogat în cazul în care femeia e perfect sănătoasă. Dacă nu există riscuri în timpul sarcinii, medicii de la clinica de reproducere umană de la Kiev nu vor accepta pacienta.
    La ei se fac teste pe loc pentru a se demonstra starea de sănătate a pacientei. Altfel spus, ceea ce face BioTexCom e mai mult social decât comercial. Taxele achitate sunt pentru mama surogat și cele necesare pentru aceasta, salariul medicilor, preparate medicamentoase și alte cheltuieli. Să nu creadă cineva că ucrainenii fac afacere din asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba chiar afacere și fac. Profită că legea în România nu reglementează activitatea de mamă surogat. Oare de ce și-ar fi făcut site în limba română? Dacă nu aveau din asta ceva, nu se promovau în social media cu traducere în limba română.
      Nu neg că fac un lucru nobil și frumos, îi susțin și îi încurajez, dar ar fi foarte bine dacă ar avea niște taxe mai pământești, nu atât de cosmice... Ce procent de români și-ar permite să achite unei clinici 30.000 de euro?

      Ștergere
    2. Scuze că intervin.
      Ai văzut și taxele altor clinici? Să vezi care sunt sumele achitate spre mama surogat din America! Alea da, sunt cosmite. Vă dați seamă că acest proces e complicat... Prevede multă muncă și concentrare... Implică multe cheltuieli... Clinica nu poate rămâne pe zero ca să nu aibă de salarii. În așa caz ar falimenta și chiar o să plecați în America cu 100 de mii de dolari numai mamei surogat.

      Ștergere
  25. De 3 ani suntem căsătoriți cu soțul și nicidecum nu a apărut nicio sarcină, deși nu ne mai protejăm demut, cam de atunci. Credeam că e o problemă.
    De pe net am aflat de BioTexCom și am mers la o consultație. Ne gândeam să angajăm o mamă surogat.
    Să vedeți că nu am fost acceptați de clinică, deoarece toate testele noastre eu ieșit pozitiv. Medicii ne-au recomandat să calculăm mai bine zilele și să nu disperăm pentru că noi trebuie să putem avea copii.
    Eram dezamagita in clinica... Acum sunt însărcinată pe cale naturală! Au trecut vreo 7 luni de când am fost la consultație!

    RăspundețiȘtergere
  26. Femeia care asteapta cu anii, care face tratament, fiv si tot posibilul si imposibilul chiar, doar ca sa aiba copii si nu ii reuseste credeti ca nu se va atasa de copilul care l-a purtat alta femeie? Va gresiti amarnic daca credeti ca nu, il va iubi ca al ei, chiar daca nu l-a purtat in pantecele ei si nu il alapteaza ea. Bine, ca sunt cazuri intre cazuri, dar daca cu adevarat iti doresti acest copil si ai pierdut o gramada de timp ca sa apara pe lume, ai trecut prin foarte multe tratamente chinuitoare care nu au adus rezultatul scontat, plus la toate ai mai dat si o multime de-a bani.. sigur ca il vei iubi! Copilul nu e jucarie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiti ca probabil ai dreptate, sunt cazuri intre cazuri..sunt femei care intradevar isi iubesc copiii nascuti e mama surogat/purtatoare dar cunosc un caz unde mama purtatoare dupa cum e spus in acest articol, face tot posibilul sa scape de el. Cunosc un caz real, o familie instarita au apelat la mama surogat. Li s-a nascut o fetita, foarte frumusica dar mama biologica asa si nu a mai apropiato de inima ei, a incercat sa scape de ea prin orice metode. De mica a fost alaptata de doica, mai tarziu dadaca, am mai crescut a fost data la o scoala privata, iar mai tarziu la universitate in Marea Britanie. Si nu a iubit-o cu toate ca isi dorea nespus de mult copii si i-a asteptat ani de-a randul.

      Ștergere
  27. Tocmai de asta ca bebelusul, copilul nu e jucarie. Nu poti sa iti fac un copil la comanda doar de aia ca sa fii in rand cu lumea.. da multe cazuri de astea se intampla... si dupa ce apare copilul deja nu mai au nevoie sau se satura ca de o jucarie care nu mai este actuala...

    RăspundețiȘtergere
  28. Hmm... interesanta ideie... stiti nu vorbiti de lumea intreaga pana nu ati trecut prin asta.. Cum puteti sa spuneti ca toate femeile sau majoritatea femeilor care au copil prin mama surogat nu isi iubesc bebelusii? Eu am acut un fibrom uterin gigant si mi-a fost facuta histerectomie. Am facut si tratament de echilibrare hormonala, embolizarea dar nici una nu au avut efect. Asa am ramas la 33 de ani fara uter si fara nici un copil. Am incercat aici in Romania sa gasesc mama surogat, da stiti cum e legea si care sunt preturile... in plus nici o garantie... asa prin cautari intense am ajuns la clinica Biotexcom. Sa stiti ca copilul care s-a nascut purtat de mam surogat e cea mai scumpa si draga fiinta din viata mea, e viata mea, e raza mea de soare. Asa ca nu judecati pana nu cunoasteti detalii, viata...

    RăspundețiȘtergere
  29. cei care ati apelat la Bitexcom..isi fac bine treaba?am vazut preturile si am citit contractul pe siteul lor..au mai fost care taxe pe care le-ati achitat?ce tine de mama surogat..ati tinuti legatura cu ea sau cel putin ati cunoscut-o?am careva retineri si dubii..am citit si pe alte forumuri despre biotexcom ,insa nu prea cred sa fie totul asa de frumos..cu actele cum ati rezolvat?adica cum ati adus copilul in tara?mersi anticipat

    RăspundețiȘtergere
  30. Aceasta este de a informa publicul larg că dl Daniel John, un creditor privat de împrumut, a deschis o oportunitate financiară pentru toți cei care au nevoie de ajutor financiar. Noi oferim împrumut la rata dobânzii de 2% persoanelor fizice, firmelor și companiilor în termeni și condiții clare și ușor de înțeles. contactați-ne astăzi prin e-mail pentru a vă putea oferi condițiile de împrumut la danieljohnhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  31. cititsem un alt articol incare se discuta limita de varsta pentru mamele surogat care ar fi 35 de ani.Dupa parerea mea este gresita, 35 mi se pare cam putin.
    Eu as zice o limita maxima tot de 45 si pentru ele, sunt multe femei care nasc natural copii proprii si dupa varsta de 35. E ca si cum ai spune ca dupa 35 de ani esti prea batrana ca sa mai faci copii ...
    Plus ca prototipul ideal de mama surogat este cea care are deja 2-3 copii proprii, si nu va fi tentata sa il pastreze pe cel conceput artificial, si situatiile astea se intalnesc mai ales in preajma varstei sau dupa varsta de 35 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  32. Intr-o oarecare masura inteleg dorinta si necesitatea de a folosi o mama surogat pentru a avea un copil care, macar in parte, sa aiba ceva din genele unuia dintre parinti. Insa io cred ca dorinta de a avea un copil nu ar trebui sa tina cont daca are sau nu vreo mostenire genetica de la unul dintre parinti ci doar sa aiba in vedere cresterea si educarea unui copil care are nevoie de un camin linisti si, echilibrat si de multa iubire = adoptia.
    Eu fac parte dintre acele femei care nu pot avea copii proprii din cauza unei malformatii congenitale si sunt ferm decisa ca in momentul in care am sa imi doresc un copil cu omul pe care il iubesc si pe care il consider un posibil tata perfect, am sa adopt un copil dintr-un orfelinat. De ce folosesc timpul viitor? Pentru ca inca nu am gasit barbatul care sa mi se para a fi tatal perfect. Still looking... Si daca partenerul meu nu e de acord cu optiunea mea de a adopta inseamna ca nu e barbatul perfect pentru a fi parinte alaturi de mine.

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.