marți, 21 ianuarie 2014

Controversa referitoare la avort

Spania are în prezent o lege permisivă referitoare la avort, dar o dată cu schimbarea guvernului, s-a propus ca acesta să fie admis doar în cazuri de viol / incest pentru care s-a depus plângere sau când viața mamei e pusă în pericol, ceea ce trebuie confirmat de doi medici. Mai mult, părinții unei minore trebuie să-și dea acordul atunci când ea cere un avort și malformațiile fetusului nu sunt considerate un motiv legal. Proiectul de modificare a legii nu este o surpriză pentru cei care știau că partidul de la putere a încercat să declare neconstituțională legea actuală, pe vremea când era în opoziție.
Această propunere a declanșat proteste deoarece este un caz special în care un drept obținut anterior este acum retras femeilor. Dar nu este un caz singular, în Polonia avortul fiind interzis după terminarea regimului socialist, când era legal. Mai sunt și alte țări unde avortul este permis doar în anumite condiții, dar în practică acele condiții sunt ușor de satisfăcut (o femeie poate obține contra cost un certificat medical care atestă că sarcina îi afectează sănătatea psihică) ceea ce face interdicția inaplicabilă.
În alte țări însă, cum ar fi Italia, medicii care sunt din principiu împotriva avortului - un fel de obiectori de conștiință - nu sunt obligați să ajute femeile să avorteze, fiind greu de găsit medici care prestează acest serviciu. Consecința este că femeile cu posibilități materiale recurg la turism medical. Celelalte se descurcă cum pot...Probabil același lucru se întâmplă în țări ca Malta sau Chile, unde avortul este interzis sub orice formă, chiar și dacă femeia ar muri ca urmare a continuării sarcinii. La polul opus se află Canada, unde avortul este subvenționat de stat. 
Unii cred că avortul este o invenție a modernității și să acum se întrerup mai multe sarcini decât în trecut. De fapt, în absența metodelor de contracepție eficiente și convenabile, încă din vremurile străvechi avortul și infanticidul (în special al fetelor din China și India, unde în prezent sunt interzise ecografiile care arată sexul copilului) țineau loc de planificare familială. Bineînțeles că și femeile necăsătorite apelau la acest procedeu - mai ales prostituatele, nu călugărițele.
În ziua de azi este doar mai ușor să se măsoare numărul avorturilor, în țările în care acestea sunt legale, deoarece ele sunt realizate în instituții medicale unde se ține evidența lor. Se estimează totuși că în statele în care avortul este ilegal și contraceptivele nu sunt disponibile, rata avorturilor este la fel de mare ca în țările unde avortul este legal, dar cu repercusiuni grave asupra sănătății femeilor în cauză.
Aceeași comparație poate fi făcută între perioadele în care avortul este legal sau nu, în aceeași țară. De exemplu, în România avortul a fost prima dată legalizat în 1957, la presiunea URSS. A urmat o perioadă cu o rată ascendentă a avorturilor, anticoncepționalele nefiind la îndemână, după care ele au fost din nou interzise la pachet cu contraceptivele prin celebrul decret din 1966 (cu mici excepții legate de vârsta înaintată a mamei sau numărul de copii născuți deja de ea), din motive demografice. Avorturile au scăzut ca număr în acea perioadă, dar nu au dispărut nici pe departe.
După 1989, avortul a fost relegalizat, România având la începutul anilor '90 o rată foarte ridicată de avorturi, din cauza lipsei de educație sexuală. Această rată a scăzut începând cu sfârșitul anilor '90, când femeile au început să fie mai informate cu privire la metode de planificare familială mai puțin drastice. Avem în continuare o rată relativ ridicată de avorturi față de media europeană, chiar dacă alte state au politici la fel de liberale în această privință.
Românii se declară oficial ca unul din cele mai credincioase popoare din lume, așa că numărul ridicat de avorturi e paradoxal; explicația ar fi că anumite femei mai puțin cucernice ridică această medie sau că oamenii preferă să se căiască decât să nu păcătuiască, cu speranța că vor fi în cele din urmă iertați. Oricum, obiecțiile referitoare la legalitatea avortului vin din partea bisericii și în general a persoanelor religioase, care consideră că sufletul apare în momentul concepției. 
Oricare ar fi părerea generală, pro sau contra, într-un stat secular legea avortului nu se bazează - cel puțin oficial - pe credințe religioase, ci pe drepturile omului. Astfel, dreptul la integritate corporală și intimitate al femeii se aplică și în cazul reproducerii. Conform principiului că niciun om nu poate fi obligat să doneze sânge, măduvă osoasă sau organe, deși astfel ar putea salva vieți, nici femeia nu este forțată să ducă până la capăt o sarcină. 
Altfel spus, copilul nedorit este văzut ca un parazit tolerat în corpul femeii, pe care are dreptul de a-l expulza. Sunt și opinii contrare, care spun de exemplu că adulții își asumă un risc în timpul actului sexual consensual, metodele contraceptive (inclusiv pilula de urgență) nefiind 100% sigure, deci părinții trebuie să fie responsabili pentru cazurile în care femeia rămâne însărcinată. Ei ar putea să dea copilul spre adopție, teoretic, sau să-l lase în grija statului, așa cum l-ar fi lăsat odinioară la ușa mănăstirii.
Acest lucru aduce în discuție drepturile tatălui referitoare la avort. În mod ideal, decizia se ia în cuplu. Dacă în antichitate copilul era proprietatea bărbatului, femeia fiind pedepsită când avorta fără voia lui, în lumea liberă de azi tatăl se află în cu totul altă situație: nu trebuie să i se ceară acordul cu privire la avort, deoarece fătul este legat intrinsec de corpul mamei, dar dacă femeia hotărăște să nască, el este obligat să susțină financiar copilul (în cazul în care poate). 
Pe de altă parte, un ”avort masculin”, adică degrevarea de obligațiile ce revin din paternitate, ar însemna și mai puțin simț al responsabilității pentru bărbații moderni care își părăsesc partenerele gravide tocmai pentru că există posibilitatea avortului feminin. Mai demult, comunitatea ar fi constrâns un prezumtiv tată să o ia de soție pe mamă, iar divorțul nu era o opțiune. În zilele noastre, gestul ”nobil” pe care îl face bărbatul este să plătească avortul.
Un alt punct de vedere, la fel de important, este cel legat de dreptul la viață al copilului (cuvintele ”fetus”, ”embrion” și ”zigot” sunt rău văzute de cei care militează împotriva avortului, ei considerând că acestea dezumanizează copilul nenăscut). Mișcarea pro-life susține că fătul are aceleași drepturi ca orice ființă umană, din momentul fecundației, dat fiind potențialul său, iar adepții mișcării pro-choice spun că el nu este o persoană pentru că depinde vital de mamă până în momentul validității - când este în afara uterului.
De aceea, legiuitorii fac în general un compromis, acceptând avortul la cerere doar până la finalul primului trimestru de sarcină și mai târziu numai în cazuri speciale. Limitarea este arbitrară, dar începând cu al doilea trimestru mama poate simți mișcările fătului. La sfârșitul celui de-al doilea trimestru, copilul poate chiar supraviețui în exterior cu terapie intensivă.
Cei care se opun avortului critică și criteriile de aprobare a acestuia, de exemplu prezența unei malformații dovedite prin ecografie, pe motiv că este o formă de discriminare la fel de gravă ca uciderea unui copil care capătă un handicap ca urmare a unui accident produs pe timpul vieții. În plus, copiii concepuți în urma unui viol nu ar trebui să fie condamnați la moarte pentru fapta comisă de tatăl lor. Consistența logică intră uneori în conflict cu bunul simț, o persoană rezonabilă simțind compasiune față de victima minoră a unui incest, care ar da naștere unui copil retardat.
Știința nu are un rol decisiv în clarificarea aspectelor morale legate de avort, în sensul că nu există un moment universal acceptat pentru începutul vieții demne de protecție: la scindarea ovulului fertilizat în doi sau mai mulți embrioni (în cazul gemenilor univitelini), la formarea sistemului nervos, la primele semne de activitate cerebrală etc. Alegerea unei variante este mai mult sau mai puțin personală, ca aceea de fi vegetarian din rațiuni etice. Este totuși o diferență între a trăi după propriul sistem de valori și a-l impune altora.
Ceea ce influențează percepția asupra legilor referitoare la avort este de fapt opțiunea politică a fiecăruia. Simplificând, unii oameni nu vor ca statul să intervină deloc în economie sau viața privată, alții vor ca el să intervină doar în economie sau doar în viața privată și a patra categorie de oameni dorește un stat care intervine peste tot. 
În Spania, actualul guvern conservator de centru-dreapta nu face decât să-și respecte promisiunile făcute electoratului, printre care se număra și restrângerea accesului la avort. Dacă spaniolii au votat un partid care acum are o majoritate clară nu înseamnă însă că Partidul Popular a fost ales tocmai pentru acest issue. A fost vorba în primul rând de situația economică dificilă, pe care alegătorii au atribuit-o socialiștilor. Întâmplător, această situație economică dificilă este des invocată ca una din cauzele avortului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.